Până la finalul anului se vor lansa 8 noi apeluri de proiecte în cadrul PR Vest
Timișoara a găzduit, săptămâna trecută, cea de-a treia reuniune a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Regional Vest 2021-2027, structură de tip partenerial, fără personalitate juridică, cu rol decizional strategic în procesul de implementare a PR Vest.
La reuniune au participat reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, de la Autoritatea de Audit, Autoritatea de Certificare și Plată și Autoritatea de Management pentru PR Vest, reprezentanți ai administrației publice, parteneri economici și sociali, precum și ai organizațiilor din societatea civilă.
Delegația Comisiei Europene a fost condusă de doamna Sofia Alves, director DG Regio pentru Politici urbane și coeziune, care a felicitat Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, Autoritate de Management pentru PR Vest, pentru drumul parcurs până acum și și-a exprimat totodată sprijinul în etapele viitoare de implementare a programului.
Conform comunicatului oficial, membrii Comitetului de Monitorizare și observatorii au fost informați cu privire la:
- Stadiul apelurilor de proiecte aferente PR Vest. Până în prezent au fost lansate 8 ghiduri de finanțare, respectiv 18 apeluri de proiecte, în valoare totală de 459 de milioane de euro - 39% din totalul alocării programului;
- Calendarul apelurilor de proiecte pentru perioada următoare;
- Metodologia și criteriile de evaluare și selecție pentru Intervențiile Regionale 1.3.B - Sprijin pentru IMM-uri și 7.1.A - Revitalizare și regenerare urbană ale PR Vest;
- Proiectele etapizate din perioada de programare 2014-2020 și propunerile de modificare a PR Vest;
- Acțiunile de consolidare a capacității administrative dedicate părților implicate în implementarea PR Vest (Roadmap).
De asemenea, în cadrul reuniunii au fost reaprobate metodologia și criteriile de evaluare și selecție actualizate pentru Intervenția Regională 3.1.A a PR Vest - Eficiența energetică în clădiri rezidențiale și a fost aprobat Planul de Evaluare pentru PR Vest 2021-2027.
Sursa: www.vest.ro