ADR Vest: Investițiile majore din cadrul POR care nu se finalizează în 2023 vor fi finanțate prin alte programe europene

Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a anunțat ieri, 19 octombrie 2023, faptul că 70 de proiecte contractate prin Regio-Programul Operațional Regional 2014-2020 și aflate în pericol de a pierde finanțarea din cauza neîncadrării în termenul limită pentru implementare (31 decembrie 2023) vor fi etapizate, astfel încât să poată fi continuate prin alte programe cu finanțare europeană.

Conform comunicatului oficial, procesul are loc în urma unei derogări a Comisiei Europene, reglementată la nivel național de OUG 36, care prevede că proiectele din perioada de programare 2014-2020 cu o valoare de peste 1 milion de euro și minimum 5% progres financiar finalizate până în 31 decembrie 2023 să poată fi etapizate și preluate la finanțare pe alte programe, în funcție de specificul lor. Investițiile respective sunt propuse pentru etapizare prin Programul Regional Vest 2021-2027, Programul Sănătate și Programul Incluziune și Demnitate Socială.

În Regiunea Vest, 58 de proiecte cu o valoare nerambursabilă estimată pentru etapizare de 83 de milioane de euro sunt propuse pentru etapizare prin Programul Regional Vest. Cea mai mare valoare o au proiectele din domeniul mobilității urbane (peste 25 de milioane de euro), cele referitoare la învățământul preuniversitar (18 milioane de euro), respectiv „Revitalizare și regenerare urbană” (16 milioane de euro). De asemenea, două drumuri județene cu o valoare estimate pentru etapizare de aproape 8 milioane de euro pot fi preluate la finanțare prin PR Vest.

Finanțarea proiectelor etapizate se va realiza din alocările Programului Regional Vest 2021-2027. Astfel, Unitățile Administrativ-Teritoriale care dispun de alocări dedicate vor consuma din alocările proprii pentru a susține finanțarea proiectelor etapizate. Pentru apelurile competitive, se va diminua alocarea aferentă respectivelor apeluri cu valoarea proiectelor etapizate, ceea ce va afecta alocarea care va fi lansată pe PR Vest pentru toate orașele eligibile.

Alte șapte proiecte cu o valoare nerambursabilă estimată de aproape 6 milioane de euro au fost propuse pentru etapizare din Programul Sănătate.

Programul Incluziune și Demnitate Socială cuprinde cinci proiecte etapizate din cadrul Regio-POR 2014-2020, cu o valoare nerambursabilă rămasă de etapizat în valoare de 3,5 milioane de euro.

Perioada de implementare a proiectelor etapizate prin PR Vest este de maximum un an, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2024 conform unei hotărâri adoptate de către Consiliul pentru Dezvoltare Regională în 18 octombrie. În aceeași ședință a CDR s-a decis ca termenul maxim pentru închiderea listei proiectelor propuse spre etapizare să fie 31 octombrie 2023.

Alte 79 de proiecte din cadrul Regio-POR 2014-2020 vor fi încadrate în categoria proiectelor nefinalizate și nefuncționale. Aceste proiecte beneficiază doar de perioadă de timp suplimentară pentru finalizarea contractelor, iar toate cheltuielile efectuate după 31 decembrie 2023 vor fi suportate din bugetele beneficiarilor.

Listele cu proiectele propuse pentru etapizare și cele încadrate în categoria proiectelor nefinalizate și nefuncționale din fiecare județ al Regiunii Vest pot fi consultate aici.

Sursa: ADR Vest