PS: Ghidul privind investițiile în infrastructura unităților care furnizează servicii de paliaţie, lansat în consultare

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Sănătate, a lansat ieri, 4 noiembrie 2024, în consultare publică Ghidul Solicitantului pentru apelul de proiecte „Investiții în infrastructura unităților care furnizează servicii de paliaţie”.

Solicitanți eligibili:

a) Unități sanitare publice care furnizează servicii de paliaţie;

b) Organizații non-guvernamentale;

c) Unități sanitare publice acuți în vederea transformării acestora în unităţi sanitare care furnizează servicii de paliaţie;

d) Unitățile administrativ-teritoriale care au în coordonare/ subordonare/ autoritate sau dețin în administrare/ proprietate unitățile de la punctul a)/c);

e) subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor - sectoarele municipiului București sau alte subdiviziuni ale municipiilor ale căror delimitare și organizare se stabilesc prin lege care au în coordonare/ subordonare/ autoritate sau dețin în administrare/ proprietate unitățile de la punctul a)/c);

f) Unitățile administrativ-teritoriale care administrează de drept și vor pune la dispoziția parteneriatului terenuri şi clădiri în vederea realizării proiectului;

g) subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor - sectoarele municipiului București sau alte subdiviziuni ale municipiilor ale căror delimitare și organizare se stabilesc prin lege care administrează de drept și vor pune la dispoziția parteneriatului terenuri şi clădiri în vederea realizării proiectului;

h) Primăria Municipiului București, inclusiv prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, care au în coordonare/ subordonare/ autoritate sau dețin în administrare/ proprietate unitățile de la punctul a)/c);

i) Ministerul Sănătății, alte autorități și instituții publice centrale care au în coordonare/ subordonare/ autoritate sau dețin în administrare/ proprietate unitățile de la punctul a)/c).

Bugetul total alocat pentru prezentul apel este de 58.681.175 de euro.

Tipuri de activități eligibile:

  • Investiții de tipul de construire/extindere/ modernizare/ reabilitare și, dacă este necesar, dotare. 

Descarcă documentele

Propunerile și observațiile pot fi transmise pe adresa de email consultare.paliatie@mfe.gov.ro până la data de 26.11.2024.

Sursa: MIPE