Clarificări privind validarea garanțiilor depuse de instalatori în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice

Administrația Fondului pentru Mediu a anunțat astăzi, 14 noiembrie 2024, că a efectuat verificări asupra garanțiilor depuse de instalatori în cadrul programului Casa Verde Fotovoltaice -  sesiunea de finanțare din 2024.

În urma acestor verificări, AFM a declarat că a identificat anumite firme care nu îndeplinesc condițiile necesare pentru a emite scrisori de garanție conforme cu cerințele din Ghidul de finanțare.

Potrivit comunicatului oficial, aceste firme fie nu își desfășoară activitatea pe teritoriul României, fie sunt înscrise în Registrul Băncii Naționale a României la secțiunea „Case de amanet.” Așadar, AFM a solicitat instalatorilor care au depus garanții neconforme ca, în termen de 15 zile, să prezinte noi garanții conforme cu legislația națională pentru a putea participa la sesiunea de finanțare din 2024. 

După finalizarea sesiunii de validare a instalatorilor, AFM va publica lista acestora.

Beneficiarii vor avea la dispoziție un termen de maximum 90 de zile de la publicarea listei pentru a selecta un instalator validat în vederea analizării documentelor încărcate.

Sursa: AFM