Comisia pregateste noi simplificari ale Politicii Agricole Comune

Intr-un raport dat publicitatii pe 20 noiembrie, Directia Generala Agricultura si Dezvoltare Rurala a Comisiei Europene si-a prezentat raspunsurile la cele 39 de propuneri de simplificare pe care statele membre le-au inaintat impreuna Comisiei in aprilie. Documentul de lucru cuprinde informatii despre rezultatele procesului de evaluare si o trecere in revista a progreselor realizate din martie 2009. Raportul va fi discutat la reuniunea Consiliului Agricultura din decembrie.

„Fermierii europeni, mai ales in actualul climat economic, nu trebuie tinuti in loc cu reguli inutil de complicate si birocratie”, a declarat Mariann Fischer Boel, comisarul pentru agricultura si dezvoltare rurala. „Raportul dovedeste ca sustinem acest mod de abordare. Nu suntem pentru simplificare doar din gura. Avem in vedere actiuni concrete.”

Majoritatea celor 39 de sugestii au primit o apreciere pozitiva. Comisia isi propune sa le dea curs si sa le puna in practica rapid. De fapt, o parte dintre ele au fost deja avansate si incluse in normele revizuite privind platile directe care se vor pune in aplicare incepand de la 1 ianuarie 2010.

Documentul de lucru al Comisiei prezinta si o serie de initiative suplimentare de simplificare, cum ar fi realizarea unor programe mai suple de promovare a produselor agricole. De asemenea, se ia in considerare o posibila eliminare a normelor cu privire la etichetarea facultativa a carnii de vita si manzat, ca si posibilitatea armonizarii termenelor de plata ale unor masuri de dezvoltare rurala cu cele ale platilor directe.

Comisia lucreaza la simplificarea politicii agricole comune inca de la prima comunicare publicata pe aceasta tema in 2005. Aceasta activitate se integreaza perfect in strategia globala pentru o mai buna legiferare care urmareste, printre altele, reducerea cu 25% a sarcinilor administrative pana in 2012.

Sursa: Comisia Europeana